Divertisment

Educatia prin colorat

Distribuie mai departe

Copilaria este etapa cea mai frumoasa a vietii. Cand suntem mici nu avem nici o grija, ba mai mult reusim sa ne creeam un univers propriu, un univers al papusilor sau al masinutelor, un univers in care nu exista limite in ceea ce priveste jocul.

Jocul este unica activitate atunci cand suntem copii. Jocul este serviciul, jocul este responsabilitatea si obligatia fiecarei zile. Timpul acordat jocului se mareste pe zi ce trece, iar dorinta copiilor de a interactiona este tot mai mare pe masura ce descopera cat de frumos este sa iti petreci timpul cu diferite jocuri si jucari.

Totusi, copiii invata de mici si ceea ce inseamna un program bine stabilit prin mersul la gradinita si mai apoi la scoala. Trezitul de dimineata, spalatul, micul-dejun, toate acestea devin tabieturi si se imprima in mintea copilului ca bune obiceiuri.

La gradinita primul lucru pe care copiii il pun in practica este coloratul. In general acestia primesc planse de colorat pe care trebuie sa le coloreze cat mai corect si cu cat mai multa imaginatie.

In general, la inceputul fiecarei toamne educatoarele si invatatoarele isi pregatesc planse de colorat de toamna pentru a capta atentia copiilor si pentru a-i invata diferite lucruri care se pliaza pe anotimp: fructele, legumele, semnele care ne aduc la cunostinta venirea toamnei etc.

Aceste planse colorat sunt o metoda foarte buna pentru activitatile facute la clasa dar si pentru acasa. Parintii pot achizitiona astfel de planse pentru a-si invata copiii si pentru a le ocupa timpul cu activitati recreative mai educative si mai prielnice decat vizionatul ore in sir de desene animate.

Trebuie sa avem grija de educatia copiilor nostrii. O baza educativa se formeaza inca din copilarie, prin mici pasi. Nici nu va puteti imagina cat de mult bine pot face cartile de colorat sau cd-urile cu povesti. Educatia este cel mai important pas pentru o societate mai buna !

Distribuie mai departe

One comment

  1. Pingback: Materiale didactice pentru scoala | Director Articole

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *